Decembrie !... Deja ? Ma uit pe fereastra si nu vad fulgii cazand, ca in ilustrate vechi, nu simt gerul in varful degetelor si nu-mi simt respiratia cristalizata in aerul lipede al diminetilor de iarna. Timpul a trecut foarte repede, acum parca eram in septembrie, la inceptu de an scolar si de liceu, cu sperantele intregi si cu temerile...la fel. Eram singura, pentru prima data singura. Ma uitam imprejur si vedeam numai chipuri necunoscute. Ma vor accepta, ne vom imprieteni ? Au fost cele dintai sperante ale mele, inainte chiar de a-mi fi dorit succesul scolar.
Si am inceput sa-mi fac prieteni. Mai intai in clasa, apoi din orele de pregatire pentru balul bobocilor, la care am participat din pura intamplare, la sugestia unei colege. Era o provocare, dar si o buna ocazie sa cunosc alt oameni, sa vad cum reactioneaza, cum gandesc. Si n-am regretat – am ramas prietena cu ceilalti concurenti (pe care nu i-am perceput niciodata ca rivali, ci ca pe "colegi" noi), cu coordonatorii si organizatorii mai mari (mi-a placut la ei spiritul de aventura, umorul, fair-play-ul aratat si, mai ales, rabdarea de a repeta la nesfarsit cate un pas de dans).
La inceptu, mi-am zis: de ce as participa, dar, la provocarile mai multora, am ajuns sa-mi raspund la asta tot cu o intrebare: de ce nu ? Asa ca...repetitii tarzii, pasi istovitori, atitudine si tinuta scenica, figuri coregrafice, defilare, toate m-au captat, chiar daca a parut obositor. Am inteles ca scoala inseamna ceva mai mult decat numai invatatura primita, inseamna un intreg univers uman, fascinant, pe care ai privilegiul doar o data in viata sa-l parcurgi. De aceea, pentru mine a devenit o deviza implicarea in activitati de orice fel, in care sa aflu, sa vad, sa probez, sa traiesc din plin.
Concursul propriu-zis nu l-am prea simtit cu adevarat decat dupa terminarea lui. Totul a fost un iures general, emotiile m-au coplesit deseori pana la a uita ce am de facut, dar mi-am zis ca vreau prieteni si i-am obtinut. Mai presus decat laurii invingatorului, am dobandit un dar pe termen lung – oameni apropiati. Pentru mine, coronita de miss boboc nu e doar un obiect transmisibil, ci o dovada a faptului ca pot, ca, daca imi propun un obictiv, il pot indeplini cu tenacitate si indrazneala. Am invatat sa am incredere in formele proprii, sa tintesc sus, si asta cred ca e cea mai importanta lectie de viata din ultimele trei luni. Calea mi-e acum deschisa spre alte participari, la alt fel de competitii, pentru ca sunt in stare.
M-a uimit cel mai tare insa, in aceasta lume plina de neprevazut dar si de nedreptati, faptul ca nu s-a pus problema, asa cum fac romanii deseori, ca acest concurs sa fie deja castigat inainte de a se incepe. Rivalitatile n-au avut ce cauta intre noi, astfel ca, inainte de a se pronunta castigatorii fiecarei categorii, noi, concurentii, uitaseram de concurs si ne distram ca toti ceilalti, dansam fara griji, ne bucuram de atmosfera, cu o sinceritate pe care mi-am dorit-o intotdeauna. Asa mi-a dovedit multe: ca lumea nu e intotdeauna nedreapta, ca oamenii nu sunt intotdeauna rai, ca se poate sa castigi si onest.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu